Industria modei ne surprinde in fiecare sezon cu noi siluete sau mixuri stilistice, dar  o tendinta ramane constanta si reuseste sa fie reinventata in diferite variante si interpretari ale designerilor: trend-ul ROCK . De ce aceasta tendinta ramane mereu in atentia noastra? Cum reuseste rock-ul sa ramana o sursa de inspiratie inepuizabila pentru lumea modei? Pentru a intelege mai bine acest trend, trebuie sa ne orientam atentia catre originea lui: muzica rock ‘n roll.

Muzica rock ‘n roll a aparut in Statele Unite ale Americii in anii ’40-’50,  reprezentand o combinatie de stiluri muzicale Afro-Americane precum jazz, gospel, blues, country si altele. Intr-o perioada in care Statele Unite ale Americii se luptau cu segregarea rasiala, muzica rock ‘n roll a devenit un limbaj comun, un stil revolutionar care transcende rasa, religia, ocupatia si devine un motor al miscarilor sociale din acea perioada.

zadig

Desi inceputul muzicii rock a fost diferit in SUA fata de tarile europene, impactul pe care l-a avut asupra modei a fost similar. Stilul rock a aparut la sfarsitul unei perioade marcata de razboaie, care impusese o rationalizare a resurselor, dar care fortase moda sa devina involuntar mai “indrazneata”. Totul devenea mai scurt, fustele, rochiile, tunsorile erau diferite, perceptiile asupra rolurilor in societate se schimbau si societatile luau forme noi.

Moda este si va ramane o reactie sociala, un mediu prin care comunitatea isi exprima valorile, iar dupa razboi, stilul rock devine un raspuns la rationalizare, prin care tinerii adopta piese si materiale la care nu aveau un  acces  facil in anii trecuti. Tricourile albe  erau combinate cu jachetele de piele,  tintele si aplicatiile metalice ofereau o nota rebela pieselor vestimentare, iar lookul era completat de un machiaj cat mai dramatic.

Stilul vestimentar rock a luat numeroase forme pe parcursul anilor, in special in Regatul Unit, unde acesta venea ca un raspuns fata de aristocratie, prin utilizarea materialelor precum catifeaua si  brocartul., in tinute inspirate de perioada Edwardiana.

Cu timpul, acest trend rock s-a omogenizat si a fost conturat in cateva look-uri si piese pe care azi le numim “clasice”: jacheta de piele, tintele si elementele metalice, craniile, piesele vestimentare din piele si negrul, care domina toata istoria acestui stil.

 


Produse Recomandate



Lasă un comentariu