1. Care este cheia succesului tău?

Nu cred că pot să vorbesc despre succes, ci mai degrabă despre o pasiune pe care am transformat-o într-o activitate constantă. Moda este într-adevăr o pasiune veche, născută în copilărie, cultivată în perioada în care am lucrat ca model și dezvoltată acum pe blogul meu, www.monicatand.com.

  1. Care este cea mai mare provocare pe care ai întâmpinato în activitatea ta?

Femeile care au copii mici știu cât timp și câtă atenție trebuie să le aloci. Ilona si Iancu au fost principalul meu focus, dezvoltarea și educația lor au fost pentru mine prioritare, dar pe lângă asta am încercat să îmi continui și activitatea. Asta a fost pentru mine o provocare.

  1. Dacă ar trebui îți alegi o altă carieră, care ar fi aceasta?

Mi-ar plăcea să lucrez ca buyer, să descopar designeri noi, să particip la târguri și să abordez industria modei și din perspectiva aceasta.

  1. Dezvăluie o sursă nesecată de inspirație pentru activitatea ta

Nu cred că există o singură sursă, inspirația vine din tot felul de lucruri mărunte, uneori de unde nu te aștepți. Poate fi vorba despre o persoană, un tablou, o situație.

  1. Ne poți spune care este fashion iconul tău? Ce te atrage îl urmăreștiși cum te inspiră?

Îmi place foarte mult Alexa Chung, pentru că este o persoană în care mă regăsesc. Apreciez faptul că este naturală, asumată, cu un stil propriu foarte bine definit, simplă, dar cu genul acela de simplitate sofisticată.

Monica Tand
  1. Spune povestea piesei favorite din garderoba ta.

Pantofii Manolo Blahnik pe care i-am primit de la soțul meu.  Eram la Paris, într-un weekend pe care am hotărât să-l petrecem numai noi doi, și am avut acești pantofi, absolut superbi. Nu știu cum a făcut, dar i-am găsit apoi în camera de hotel.

  1. În ce piese fashion alegi investeștiși de ce?

În general investesc în piesele clasice, cele peste care timpul trece frumos și sunt la fel de actuale și peste 5 ani. Cum spunea Coco Chanel, „La mode se démode, le style jamais”.

  1. Care este culoarea sau combinația de culori care te reprezintă cel mai bineși de ce?

Bleu nuit. Este o culoare care mi se pare chic și rafinată.

  1. Care este parfumul preferat?

Molecule. Îl folosesc de foarte mulți ani.

  1. Care este vacanța ta de suflet?

Vacanța petrecută în Japonia. Cultura japoneză mi se pare incredibilă, iar pentru noi, europenii, întâlnirea cu această țară mi se pare o experiență pe care nu ai cum să o egalezi prea ușor.

  1. Restaurantul ideal pentru o cină romantică.

Nu cred că sunt subiectivă când spun „La Cantine de Nicolai”. Atmosfera este foarte intimă, chiar este un loc extrem de potrivit pentru o seară romantică.

  1. Articolul de beauty pe care îl ai mereu în geantă?

Rujul roșu.


Lasă un comentariu