Despre Diana Florina Cosmin vorbesc cel mai bine articolele pe care le scrie pe finesociety.ro, în care descoperim mereu cele mai frumoase povești despre oameni, locuri și branduri speciale din întreaga lume. Am provocat-o pe Diana să ne vorbească aici despre ea, dezvăluindu-ne mai multe despre stilul său inconfundabil, dar și alte lucruri fine și faine din viața ei.

Diana Cosmin (1)
Care este cheia succesului tău?

Munca la puterea N. Mă consider norocoasă și binecuvântată că m-am născut cu pasiunea și darul scrisului, dar 99,99% din tot ceea ce am realizat în carieră a venit din efort, din sute de mii de „semne” scrise, sute de pagini, sute de reviste, per total cam 10 ani de scris câteva ore zilnic, fără excepție. Indiferent de domeniu, cheia succesului durabil este întotdeauna munca, iar pasiunea e doar imboldul care te face să-ți asumi până la capăt acest lucru.

 

2. Care este cea mai mare provocare pe care ai întâmpinat-o în activitatea ta?
Au existat perioade în care m-am simțit copleșită de volumul de muncă și fantezia mea supremă era ca ziua să aibă 48 de ore. Atunci am realizat că singura soluție este să-mi gestionez mai bine viața și timpul. A fost o provocare prin care am crescut enorm profesional și uman: când ai o mie de lucruri de făcut înveți să le faci la fel de bine, dar mai rapid și mai eficient. Lipsa timpului a fost o „școală” bună care m-a învățat cum să-mi organizez viața mai bine și mi-a crescut mult dexteritatea în scris. Firește, între timp am învățat și că nu trebuie să facem totul singuri, dar contează să știu că pot fi stăpână pe mine în orice situație de criză.

3. Dacă ar trebui să îti alegi o altă carieră, care ar fi aceasta?
Într-o viață paralelă, m-aș fi făcut pilot de avion, este singura altă activitate pe care aș fi contemplat-o în afara scrisului. Prin prisma meseriei mele însă, zbor foarte mult, de câteva zeci de ori pe an, deci într-un fel pot spune că mi-am realizat, indirect, și această carieră alternativă. Nicăieri nu mă simt mai liniștită decât la 11.000 de metri deasupra pământului.

4. Dezvăluie o sursă nesecată de inspirație pentru activitatea ta?
Oamenii. Cred că e o meserie pe care n-o poți duce mult timp dacă nu-ți plac sincer oamenii. Sunt un observator atent și mă inspiră orice: gesturi, replici auzite la întâmplare pe stradă, chipurile oamenilor din cafenelele în care mai scriu. Deși este considerat neproductiv, mie îmi priește de minune ,,open space”-ul, fie în sensul clasic, fie în sensul de restaurant aglomerat sau cafenea plină de oameni. Nu-mi blochează creativitatea, ba chiar din contră, mă inspiră să scriu. E același sentiment straniu și plăcut pe care l-ai avea stând pe o stâncă în mijlocul valurilor.

5. Ce rol joacă fashion-ul în viața ta?
E un mod de expresie de sine și de manifestare a curiozității mele native. Întotdeauna mi-a plăcut moda, dar nu doar din perspectiva a ce se poartă, ci a mecanismelor care fac brandurile să funcționeze. Îmi place să citesc despre business-uri de modă, să înțeleg pârghiile din spate, trendurile, modul în care se propagă tendințele, ritualurile creative ale designerilor. Automat, când intru într-un magazin și mă uit la niște haine, când văd eticheta am deja referințele, iar alegerea ține atât de afinitățile estetice cât și de componenta de poveste.

Diana Cosmin (2)

6. Ai un fashion-icon? (sau mai multe?) Ce te atrage să îi urmărești și cum te inspiră?
Da, există câteva femei pe care le admir și le urmăresc. Alegerile lor vestimentare mi se potrivesc, aș purta și eu cam 90% dintre ținute, dar în același timp le admir și personalitatea. Sarah Jessica Parker este ”number one”, mi se pare o femeie care, fără a fi fost vreodată frumoasă în sensul clasic al termenului, a reușit prin stilul vestimentar și felul de a fi să trezească admirația oamenilor. Apoi Emmanuelle Alt, redactorul-șef Vogue Paris, care mi se pare franțuzoaica prin excelență, iar eu ador stilul French pentru lejeritatea și asumarea lui. Îmi plac femeile care folosesc mijloace simple pentru a se exprima într-o mie de feluri, iar franțuzoaicele sunt experte la asta.

7. Spune povestea piesei favorite din garderoba ta.
Am ales trei, fiindcă mi-a fost imposibil să le departajez. Un sacou Chanel în dungi albe și roșii, pe care l-am cumpărat în 2007, când locuiam la Londra, și l-am purtat (și continui să-l port) în toate combinațiile posibile și prin toate colțurile de lume. Îmi amintește de fiecare dată de perioada studenției mele și m-a făcut să înțeleg ce înseamnă cu adevărat cuvântul „atemporal”. Apoi o rochie Halston Heritage lungă, plisată, de culoarea șampaniei, pe care a purtat-o și Sarah Jessica Parker la o gală, că tot vorbisem de ea mai sus. Nu de asta e specială pentru mine, ci pentru că – de câte ori o port, și am purtat-o de multe ori – o simt la fel de specială ca prima dată. Și, nu în ultimul rând, deux-pieces-ul Chanel cu sacou și pantaloni scurți, beige brodat cu trandafiri, pe care l-am purtat la cununia mea civilă și care mă reprezintă extraordinar de bine ca stil și ca spirit. E simplu, with a twist.

8. În ce piese fashion alegi să investești și de ce?
Sacourile sunt favoritele mele, în special cele stil tuxedo sau la două rânduri de nasturi și le port în fel și chip: de la blugi și pantaloni scurți la pantaloni de piele și rochii. Iar ca accesoriu: broșele. Dacă aleg să plătesc o sumă mai mare pe o piesă vestimentară, în 99% din cazuri e fie un sacou, fie o broșă. Mă reprezintă și mi se pare că mă pot exprima cu ele într-o mie de feluri.

9. Care este culoarea sau combinația de culori care te reprezintă cel mai bine și de ce?
Albul mă reprezintă dintotdeauna, cu accente de negru, roz pudrat și nude. Când eram mică, țin minte că mama se străduia să mă îmbrace foarte colorat și pe mine mă fascinau un pulover negru și rochițele albe de vară. Și acum, când intru într-un magazin, mă voi duce instinctiv către alb. În contrapartidă, îmi plac croiurile sculpturale, speciale, cu detalii arhitecturale și referințe complexe, poate de aici și atracția mea spre minimalismul coloristic, pentru echilibru.

10. Care este parfumul preferat?
Balmain – Ambre Gris. Nu e un parfum scump sau experimental, „de nișă”, dar nu se găsește peste tot (am vreo 2 locuri unde îl găsesc în lume, unul fiind concept-store-ul Colette din Paris) și până acum n-am întâlnit un alt parfum care să-mi vorbească în același fel.

11. Care este vacanța ta de suflet?
Am avut norocul multor călătorii minunate, în colțuri de lume dintre cele mai diverse, dar nu cred că există vacanțe mai frumoase decât cele din copilărie, petrecute în Poiana Ilvei, un sat de lângă Năsăud de unde se trăgea bunicul meu. Zilele de august erau leneșe și păreau interminabile, aveam răgaz să citesc zeci de cărți, să bat dealurile în lung și-n lat, să mă joc și să visez. Totul era atât de liniștit și de lipsit de orice grijă încât uneori mi se pare că nici n-a existat cu adevărat…

Diana Cosmin (1)

12. Restaurantul ideal pentru o cină romantică.
Din București îmi place mult Stejarii Pool Club, pentru liniște și tihnă, lucruri pentru mine inseparabile de ideea de romantism. Din lumea largă, restaurantul londonez Alain Ducasse at the Dorchester, mai precis „The Light Table”, o masă așezată în mijlocul încăperii, dar despărțită de ea printr-un cerc de „franjuri” luminați, de sus până jos. Nimeni nu te vede, ești într-un separeu perfect, dar în același timp te afli în mijlocul camerei și „simți” energia locului. E o masă magică.

13. Articolul de beauty pe care îl ai mereu în geantă?
Rujul Victoria Beckham – Chilean Sunset. Până la el, eram convinsă că eu nu voi putea purta niciodată ruj roșu, iar acum nu mai pot să port altceva pe buze.-


Produse Recomandate



Lasă un comentariu